Вы здесь

Главная

    Acum, de aproape un an, pe baza CIE „Gimnaziul Boian” lucreză cercul de dansuri populare ai casei de creaţie din raionul Noua Suliţa, conducătorul cărui este Basaraba Maria Mihailovna. În prezent, în cadrul ansamblului activează 48 dansatori. Dintre care 20 fac parte din grupa mică, iar restul 28-grupa mare. Repertoriul ansamblului este divers şi include dansuri populare, care demonstrează ritualurile, tradiţiile şi costumele specifice ale poporului românesc: „Ţărăneasca”, „Bătuta”, „Hora", “Coasa”, şi altele. În plus, în cadrul ansamblului au fost create câteva tablouri şi suite coreografice: “Boincenii la joc”, „Păuniţele”, “Suita din folclorul boincesc”… Pe care astăzi şi le-au demonstrat înaintea spectatorilor.

    Jocul ansamblului „Fagurel” e bogat în chiote voiniceşti şi în strigături pline de haz şi voie bună. Căci ce e jocul fără de chiot şi strigătură? E ca pomul fără frunze... e ca noaptea fără lună... Pentru aşi umplea lădiţa cu srigături, ansamblul „Fagurel” a depus efortul pentru a le născoci. Dar mai şi-a aplecat urechea şi la strigăturile celor cu neaua-n păr, perfecţionându-le după placul propriu. Ele se încădrează organic în peizajul compoziţiilor înterpretate. Conţinutul lor emană: dragostea de viaţă, îndemn de omenie, sănătate morală, prietenie aleasă şi hărnicie boincească. Principalul e aceea, că ele sunt lipsite de momente de jale, pesimism şi tânguire. În schimb, sunt pline de viaţă.

   Fiecare din noi are un dar oarecare, pe unii Dumnezeu i-a înzestrat chiar şi cu mai multe. Unii membri ai ansamblului nostru, poartă în inimile sale nu numai dragostea de joc. Ca exemplu, o avem pe Ignatiuc Maria, care virtuoz manivrează vioara.
   Am putea vorbi despre fiecare, deoarece toţi sunt înzestraţi de diverse talente, însă ne-am oprit la talentul principal, care îl are în destul oricare membru al ansamblului. Acest talent este - prietenia. Prietenia este un dar mai mare decât orice altceva, ea cântăreşte foarte mult în balanţa bogăţiilor vieţii. Putem să ne lăudăm cu aceia că „Fagurel” se deosebeşte cu o aleasă prietenie. Care nu se mărgineşte numai în cadrul cercului de dans, ci şi în timpul liber în afara gimnaziului.

   La această măsură, acei prezenţi au avut posibilitatea mai aproape să-şi facă cunoştinţă cu portul naţional boincesc. Pe podoabele pe care le purta un boincean  putea-i citi munca depusă şi observa o bucăţică din sufletul lăsat pe el ai gospodinei, ai cărei mâini iscusite a măiestrat acestea.
   Dansul popular, prin varietatea sa, prin traditie şi sentiment, este expresia fiecarei culturi. Astăzi a fost prezentată o parte din cultura boincească. El nu are voie să dispară, el trebuie să renască cu o nouă viaţă, să existe în inima fiecaruia dintre noi.
   Se crede că dansul a fost inventat ca metodă excelentă pentru un trai sănătos. De aceea astăzi, în jurul sărbătorilor de Paşte, ansamblul „Fagurel” a dorit la acei prezenţi în primul rând sănătate, că cum se spune la noi în Boian: „E mai scumpă decât toate”! Invierea Domnului să aducă în sufletele fiecărui încredere, lumină, iubire, speranţă, întelepciune, linişte şi pace, senin în suflet şi căldură în case!

Hristos a înviat!

Conducătorul cercului de dansuri populare
ai casei de creaţie r. Noua Suliţa
Basaraba Maria Mihailovna